Tu unde visezi să ajungi?
Sadova este o comună cu bucovineni autentici, în sufletul cărora mireasma pădurii se împletește cu iubirea de libertate. Gospodăroși, făloși și destoinici, sadovenii sunt de ani de zile un exemplu pentru locuitorii frumoasei Bucovine. La ei acasă, sub poalele Obcinei Feredeului, locuitorii comunei Sadova și-au construit gospodării trainice, obiceiuri semețe și tradiții fără asemănare. Cu respect față de natură și lucrurile cu adevărat importante, sătenii din Sadova demonstrează de secole că veșnicia s-a născut la sat.