• VIZITĂ LA CASA MUZEU

  • VIZITĂ LA CASA MUZEU

    Experience Sadova
  • casa muzeu Sadova Bucovina

Te invităm să pătrunzi în lumea rurală de demult, o lume păstrată cu multă migală. O adevărată poartă în timp, casa muzeu, așteaptă ca pragul să îi fie călcat și de noile generații pentru care satul bucovinean este, poate, încă un spațiu necunoscut. Timpul s-a oprit, iar tradiția continuă să dăinuie în interiorul micului muzeu, cele două camere ocrotind mici părți ale istoriei și culturii sadovene.

📞 Rezervă experiență

Daniela Crăciunaș: 0744 390 365

  • Dansuri tradiționale

  • Dansuri tradiționale

Dansul unește oamenii și este una dintre cele mai impresionante forme de comunicare nonverbală. Parte a culturii bucovinene, dansurile tradiționale, reprezintă forme impalpabile ale istoriei și culturii acestor meleaguri. Ruseasca, Bătrâneasca, Coasa, Ilenuţa, Hora Mare, Arcanul, Trilişeşti, Raţa, Huțulca sunt dansuri prin care sadovenii celebrează fericirea pură.

O importantă parte a tradiției se perpetuează astfel, prin joc și voie bună, spre generațiile tinere și devine cunoscută popoarelor vecine. Dacă îți dorești o experiență cu adevărat unică poți asista la o demonstrație de dans autentică a celor de la Ansamblul “Flori de Bucovina” sau chiar lua lecții de dans de la unul dintre păstrătorii tradițiilor comunei, Lică Latiș. Învată și tu jocul ritmat al străbunilor! 

📞 Rezervă experiența

Lică Latiș: 0749 325 806

  • Încondeiatul ouălor

  • ÎNCONDEIATUL OUĂLOR

Încondeierea ouălor, unul dintre cele mai răspândite meșteșuguri din Bucovina, se practică mai ales în Postul Paştelui. Tehnica de ornamentare este variată şi diferă de la o zonă la alta. Ouăle încondeiate se lucrează calde, prin uscarea rapidă a tușului, cu pensula și penița. Se folosesc şi culori naturale, obținute prin extragerea lor din plante sau anumite părți ale acestora (frunze, flori, scoarță, rădăcini). 

Ouăle sunt încondeiate în trei-patru culori, de obicei, ţinând cont şi de simbolul fiecărei culori în parte: roşu (soare, foc, dragoste), negru (eternitate, statornicie, absolutism), galben (lumină, bogăţia recoltelor, tinereţe, ospitalitate), verde (forţa naturii, rodnicie, speranţă, prospeţime), albastru (sănătate, seninul cerului), violet (stăpânire de sine, răbdare, încredere, dreptate). Paleta cromatică a ouălor încondeiate face diferenţa între principalele zone în care se practică acest meşteşug. 

📞 Rezervă experiența (iunie-septembrie) 

 Lucica Zbranca: 0749 699 635

Elena Coca: 0749 104 393

Daniela Coca: 0755 789 875

ro_RORO