Primăvara este anotimpul asociat cu o mare sărbătoare creștină, Paștele. Este anotimpul renașterii și celebrării. Paștele în Sadova are o însemnătate aparte fiind sărbătorit cu același patos, evlavie și tradiționalism ca pe vremea bunicilor noștrii. Gospodinele prepară pasca și înroșesc ouă, acestea fiind simboluri ale sărbătorilor pascale. Preparatele tradiționale, specifice acestei sărbători precum drobul sau friptura de miel, nu lipsesc de pe mesele sadovenilor. Sătenii îmbracă straiele populare și merg la Biserică pentru slujba de înviere și pentru a sfinți, în zorii zilei de Paște, bucatele atent așezate într-un coș de paie împletit. Pentru ca experiența sărbătorii Paștelui să fie completă, în Sadova, femeile continuă tradiția încondeierii ouălor, o artă transmisă din generație în generație.
Paștele în Sadova
Crăciun în Sadova
Peisajul montan învelit în alb te îmbie oriunde îți arunci privirea. Casele sunt decorate de sărbătoare, iar mirosul de cetină, cozonac și sarmale îți încântă simțurile. Bradul îmbodobit cu migală de toți membrii familiei așteaptă să adăpostească cadouri. Copiii împânzesc ulițele satului colindând din casă în casă și vestind nașterea Domnului, oamenii devin mai buni, mai empatici, iar gerul de afară e domolit de căldura care umple inimile sadovenilor. Sadova este locul unde cu siguranță vei putea intra în starea de spirit potrivită pentru un sezon festiv autentic, liniștit și confortabil.
Revelion în Sadova
În nicio altă parte a ţării Anul Nou nu cunoaşte o varietate şi bogăţie de manifestări folclorice ca în Bucovina. Transmise din generaţie în generaţie, obiceiurile tradiţionale bucovinene de la sfârșit de an, au ajuns până în zilele noastre ca nişte spectacole grandioase care se concentrează, ca şi în trecut, pe atenţia întregii comunități.
Anul Nou, este perceput în Sadova, ca moment de reînnoire a timpului dar şi a lumii, de alungare a spiritelor rele. Revelionul, văzut ca o petrecere în familie sau cu prietenii, însoţită de joc, dans, mâncare din belşug şi băutură alături de nelipsitele obiceiuri tradiţionale de la miezul nopţii extrem de preţuite: pluguşorul, sorcova, buhaiul sau personaje ţărăneşti precum Cerbul, Capra, Ursul, Căiuţii, Moșii, Babele și Bunghierii.
Boboteaza
Boboteaza este sărbătoarea răspândită în cultul Creștin-Ortodox și celebrată prin obiceiuri comune în majoritatea zonelor țării. Sadova se deosebește însă prin păstrarea unor obiceiuri străbune. Îmbrăcarea portului popular la slujba de Bobotează, vestita cruce de gheață sau sfințirea meselor pline cu bucate din roadele pământului reprezintă câteva obiceiuri de mult pierdute, uitate sau de care oamenii din alte părți ale țării nu mai țin seama, dar păstrate încă în Comuna Sadova.