1. Acoperișul și podul

În zona Bucovinei, acoperișul caselor era construit, în general, în două sau patru ape, fiind adaptat condițiilor climatice. Acoperișul avea o învelitoare realizată, în mod tradițional, din draniță, aceasta devenind chiar un simbol arhitectural al acestei zone. Pe acoperiș se regăseau niște orificii, preponderent în număr de două, numite “cahle”. Întrebuințarea acestora era de a scoate fumul care se aduna în podul casei. Modul în care era construită locuința făcea ca fumul care pătrundea în pod și care urma a fi evacuat prin cahle să aibă și rol de conservant alimentar. Podul se transforma într-o adevărată afumătoare, iar țăranii obișnuiau să păstreze preparate din carne în această zonă a casei.

Ca modele decorative regăsite pe acoperișurile din zona Bucovinei amintim de diferite reprezentări simbolice care serveau ca și protectori ai casei împotriva forței distrugătoare a naturii.

2. Prispa

Element de legătură al interiorului cu exteriorul, prispa reprezintă locul care se leagă de mai multe momente din viața țăranului român, căci nu puține sunt momentele în care acesta și le petrece aici. Rolul acestui alement arhitectonic tradițional era unul decorativ, cât și practic. Aici se dormea în zilele de vară, se lua masa uneori sau pur și simplu se stătea. Oamenii obișnuiau și să depoziteze diferite roade pe prispa casei, acestea fiind aici ferite de vremea năpraznică.

3. Pereți și temelie

Pentru ridicarea pereților casei se utilizau bârne foarte lungi care se încheiau în îmbinări crestate, la început. Contactul cu noi popoare a făcut ca aceste îmbinări ale bârnelor să capete și alte stiluri precum cheotori nemțești sau în coadă de rândunică. Pentru primele case tradiționale, exteriorul pereților era, de cele mai multe ori, netencuit. Cele care aveau tencuială erau acoperite cu lut peste care se aplica un strat de humă care dădea pereților o culoare cenușie. Uneori, bârnele erau lipite cu pământ. Varul era de obicei de culoare albă sau albastră.

Temelia casei cuprindea un prim strat format din pietre de râu. Peste aceasta se așezau tălpile casei (bârne masive) care susțineau mai apoi pereții locuinței. Tot aici, de jur împrejurul casei, se afla și prispa de lut. Trecerea de la temelie spre pereții casei era făcută printr-un brâu de culoare neagră, tipic caselor bucovinene.

4. Evoluție

Inițial, casa tradițională românească era construită cu o singură încăpere, ca și locuință monocelulară. Acest tip de casă era întâlnit în preponderență în zonele montane. În interior erau adăpostiși membrii familiei cât și mobila și alte bunuri agonisite de aceștia.

Pe parcurs se dezvoltă locuința cu tindă și cameră, cea cu tindă, cameră și cămară. Numărul camerelor de locuit crește și el la un moment dat în istoria îndelungată a casei tradiționale aducând mai mult confort. Tipul de casă definitoriu zonei Bucovinei era cea cu tindă rece, cameră de locuit şi cămară.