Povestește-ne pe scurt despre tine și despre proiectul “432 km of dreams”.
Am 39 de ani, locuiesc în Cluj Napoca și sunt co – fondator al Asociație Sportive DreambyDream, organizatoare a celui mai mare circuit de turnee de volei pentru amatori cu caracter caritabil din țară, cu 9 ediții organizate în 3 mari orașe: Iași, Cluj Napoca și Târgu Mureș ( și poate cu puțin noroc primul în Câmpulung Moldovenesc în septembrie anul acesta).
În cei peste 7 ani de activitate am contribuit cu peste 150.000 de lei la diverse cauze sociale ( tineri diagnosticați cu diverse tipuri de cancer, copii cu sindrom down sau autism, proiectul #NoiFacemUnSpital al celor de la Daruiește Viață, diverse campanii pentru copii din zone defavorizate și fără acces la educație etc).
Proiectul 432 km of DREAMS – cu bicicleta de la Cluj Napoca la Iasi, a luat naștere in 2020, când, din cauza pandemiei nu am putut organiza turneul caritabil de volei la Iași și a pornit mai degrabă de la o glumă. Inițial nici eu nu am crezut că pot pedala mai bine de 400 de km, integral pe șosea și începusem să mă resemnez.