• 5 motive pentru a vizita SADOVA primăvara

Primăvara este probabil cel mai greu de definit anotimp. În unii ani vine mai devreme, în alți ani mai târziu, uneori e cald, alteori e frig până târziu, spre luna mai. De un lucru suntem siguri însă, este anotimpul renașterii și al noilor începuturi.

1. Natura care prinde viață

O putem simți în aer. Păsările ciripesc dimineața, soarele pătrunde prin ferestre și florile apar peste tot. Copacii înfloresc și ei, la fel ca și sadovenii. Zăpada de pe dealuri se topește, iar pomii fructiferi înfloriți devin o priveliște de neuitat care se întinde de-a lungul satului cu oameni frumoși.

drob de mie Sadova Bucovina

3. Mâncarea de sezon

Primăvara este momentul pentru preparatele din carne de miel, consumate de obicei în preajma Paștelui. Cartofii noi, usturoiul verde, spanacul și urzicile sunt de asemenea un răsfăț, chiar și pentru cei mai pretențioși gurmanzi. 

Mâncarea specifică acestui anotimp este una plină de vitamine și nutrienți, care te vor ajuta să îți recapeți energia și să fii pregătit de zile pline de noi experiențe.

4. Paștele

The natural atmosphere is one of the key elements of the Easter celebration in Sadova. The mountain scenery, surrounded by nature's greenery and illuminated by the pale rays of the sun, provides the mood for this great Christian holiday. 

In terms of preparations for Easter, acestea încep cu revenirea la rădăcini și tradiție. De asemnea, tradițiile deosebite care însoțesc această sărbătoare sunt cele care dau unicitate Paștelui în Sadova.

5. Primele zile de relaxare la soare

Nimic nu este mai bun decât să te relaxezi într-un loc liniștit, alături de o băutură naturală, în timp ce soarele îți mângâie fața. 

Dacă ai noroc și primăvara este una îngăduitoare, te vei putea bucura de razele gingașe și calde ale soarelui încă din luna martie.

2. Ultimele luni din sezonul de schi

Primăvara oferă cele mai plăcute condiții de schi pe pârtiile din împrejurimile Sadovei. Zilele sunt mai calde și din ce în ce mai lungi. Nu e de mirare că mulți schiori cred că aici începe adevărata distracție.

Bucură-te de activitățile de iarnă cu o notă de vară și lăsă-te cuprins de frumusețea naturii. 

Tip: Nu uita acasă ochelarii de soare! 🙂

Primăvara în Sadova te așteaptă. Vino să o savurezi din plin!

en_GBEN