Sezonul vacanțelor se apropie cu pași repezi, iar locul de cazare se află în capul listei și știm că vrei mereu să alegi cea mai bună variantă. Noi dorim ca șederea ta în Sadova să fie una plăcută și relaxantă, de aceea propunem un colț de rai din inima comunei care te va primi cu brațele deschise și va avea grijă să te bucuri în adevăratul sens al cuvântului de escapada ta, mult așteptată și plănuită, în Bucovina.
O clipă de relaxare, o gură de aer proaspăt și un peisaj de neuitat, cu asta te întâmpină și încântă Pensiunea Dor de Munte. Impunătoare și înconjurată de frumusețea neprețuită a Sadovei, Dor de Munte este, încă din anul 2006, poarta de acces către lumea mistică a unui minunat cadru de poveste. Cu un sentiment de respect pentru toți cei care îi calcă pragul, profund înrădăcinat, Dor de Munte își invită oaspeții să exploreze natura impresionantă din împrejurimi. Să se descopere pe ei înșiși. Aici vei găsi mai mult decât un loc de cazare. Cele 19 camere, cu design modern și stil montan, te introduc într-o mică lume proprie, unde relaxarea și confortul predomină. Cum o vacanță de neuitat în Sadova începe cu un loc de cazare care satisface și cele mai pretențioase gusturi, Dor de Munte este aici pentru a transforma șederea ta într-o adevărată experiență.
Mâncărurile tradiționale Bucovinene și gustul lor incontestabil pot fi savurate în restaurantul pensiunii. Aici preparatele iau naștere din ingrediente proaspete, legume cu savoare și multă pasiune. De la cel mai mic, la cel mai mare membru al familiei, cu toții își vor găsi momentul de liniște și clipa de plăcere. Copiii se pot bucura în siguranță de locul de joacă din curtea pensiunii, iar adulții pot pune la cale noi aventuri la un pahar de vorbă bună și o gustare în foișorul generos care le stă la dispoziție. Pentru cei melancolici, care doresc să contempleze la frumusețea vieții rurale de la munte, verdeața dimprejur îi va transpune într-un basm al naturii, iar susurul fântânii amenajate în curtea interioară, le va asigura o coloană sonoră de neegalat.
Dor de Munte îți oferă și o experiență culturală desăvârșită cu o vizită la Casa Muzeu care ascunde câteva vestigii ale lumii sadovene. Dacă îți dorești o aventură outdoor, la 8 km depărtare de pensiune găsești misteriosul lac Iezer care abia așteaptă să fie descoperit și admirat. Ceva mai departe, la vreo 15 km, Pietrele Doamnei își așteaptă cu nerăbdare pretendenții care doresc să îi admire măreția și frumusețea copleșitoare pe care o are de oferit.
Locul tău de cazare te așteaptă liniștit și primitor, căci așa-i stilul sadoveanului, iar experiențele de care vei avea parte te vor face să te întorci în Sadova, la Dor de Munte, de fiecare dată când vei avea ocazia. Alege Dor de Munte și găsește oaza de liniște și doza de energie pentru o experiență de neuitat în Sadova.
Nu există loc mai pitoresc ca Bucovina și nici cazare ca-n Sadova. Cei de la Dor de Munte știu că nu te vei putea despărți prea ușor de aceste meleaguri și de simplitatea rurală, de aceea sunt alături de tine și relația ta cu lumea sadoveană. Așadar, la 2 nopți de cazare, primești una gratis pentru a mai putea petrece câteva clipe în acest colț de rai numit Sadova.
*Ofertă valabilă în perioada februarie 2022.